Scurt istoric

Istorie Mai 3, 2014

Biserica cu hramul ,, Sf. Arhangheli Mihail și Gavriil,,  din satul Racovăț, comuna Pomârla, județul Botoșani a fost ridicată pe locul fostei bisericuțe din paiantă , care deservea comunitatea din anul 1956. Datorită stării avansate de degradare , aceasta nu mai putea fi folosită pentru serviciile religioase.

Începând cu anul 2007,  la inițiativa  Pr. Oblezniuc Tiberiu, paroh la parohia Pomârla II și care în acel moment suplinea această parohie, s-a purces la construcția noii biserici parohiale.

Odată cu instalarea Pr. Paroh Budacă Teodor Cătălin în luna februarie 2008, lucrările au continuat finalizându-se în luna februarie 2010.

Pictura în tehnica fresco a fost executată de către pictorul bisericesc Grigoraș Andy din Dorohoi, iar sculptura catapetesmei din stejar de către meșterul Hantăr Valerică din Grumăzești Neamț.  Deasemenea, icoanele iconostasului au fost realizate de către Pr. Diac. Iușcă Paul din Iași.

Întreaga lucrare s-a realizat prin stăruința și contribuția financiară a Domnului Ioniță Adam Maricel , fiu al satului domiciliat în orașul Arad.

Biserica a fost sfințită în data de 04.09.2011 de către IPS Dr. Teofan Mitropolit al Moldovei și Bucovinei împreună cu un sobor impresionant de preoți și diaconi.